Un cald si sincer salut tuturor celor care iubesc arta in general si Design-ul in mod special!

mai 28, 2009

………..

Avem deosebita placere de a va invita marti, 2 iunie 2009, ora 17.30, la Galeriile Cupola, la vernisajul expozitiei “DoZa de design” a studentilor si absolventilor de la Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi,  Facultatea de Arte Plastice, Decorative si Design, Specializarea Design.

Lucrarile vor fi expuse in principala sala a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Iasi.

Expozitia, aflata la a X-a editie, a devenit deja o manifestare marcanta si de traditie in peisajul universitar si artistic.

Lucrarile expuse se vor axa pe domeniile majore ale profesiunii:

Design Graphic

Design Ambiental

Design Industrial

Alaturi de studenti si absolventi va fi prezent intregul colectiv profesoral al Specializarii Design, coordonatori ai universitatii si facultatii, oficialitati locale si reprentanti mass-media. Scopul expozitiei este de a aduce in atentia publicului si de a impune din ce in ce mai mult valentele speciale ale profesiunii de designer.

Este „doza de creativitate” pe care tinerii designeri v-o propun spre a va surprinde si bucura privirile si spre  a va face sa intrati in aceast original si inovativ domeniu al creatiei. Creativitatea si tendintele ei pot sa ne salveze de monotonia unei societati aflata in criza.

Va invitam alaturi de noi la manifestarile organizate de Specializarea de Design a Universitatii de Arte Plastice, Decorative si Design “George Enescu” Iasi.

Organizatori: Ministerul Educatiei si Cercetarii, Universitatea de Arte

‘George Enescu”, Specializarea Design.

Va asteptam cu interes!